Adaptarea la gradinita

Gradinita este primul spatiu de autonomie al copilului, primul loc in care incepe viata lui fara prezenta permanenta a parintilor. Este un spatiu in sine, fizic si psihic, cu care copilul pentru a se adapta este necesar sa poata stabili o relatie. Nu este doar un spatiu de asteptare pe perioada serviciului parintilor sau pana cand cineva va putea lua copilul, ci este un spatiu pe care copilul il investeste intr-un fel anume si fata de care va avea anumite trairi.
Specialistii confirma ca cei mici se adapteaza gradinitei in ritmul lor, niciodata acelasi pentru doi copii. Oricare ar fi varsta copilului, parintii il pot ajuta sa treaca mai usor peste separarea de ei si adaptarea in colectivul gradinitei.
In primul rand, copiii isi dau seama daca parintele nu este in apele lui atunci cand il lasa la gradinita, iar ei se adapteaza acestei stari. Indiferent de varsta copilului, explica-i de ce trebuie sa pleci si el sa ramana acolo, precizandu-i si cand te intorci (ora, pentru copiii mai mari sau momentul – dupa somn, dupa gustarea de dupa-amiaza- pentru cei mai mici dintre ei) si incearca sa fii cat mai punctual cand vine ora de luat copilul acasa.
Majoritatea copiilor se adapteaza in decursul a catorva saptamani, maxim 1 luna si jumatate, personalitatea si varsta copiilor avand un cuvant greu de spus cand vine vorba despre ritmul in care fiecare dintre ei se obisnuieste cu mersul la gradinita, activitatile care se desfasoara acolo timp, cu educatoarea si colegii de grupa. Rar se intampla sa existe copii care nu se adapteaza.

Cum sustine personalul din gradinita adaptarea copilului in colectivitate?
Adaptarea la gradinita presupune o schimbare a regimului de viata de familie. In noul mediu de la gradinita, copilul se bucura de o libertate mai mare de actiune si de atentie din partea pedagogilor care ii intaresc perceptia ca el se afla in centrul tuturor preocuparilor persoanelor care il incojoara.
De cele mai multe ori, parintele este mai dependent de copil decat este copilul de parinte, iar teama si durerea despartirii parintelui de copil, este resimtita de copil, lucru care accentueaza anxietatea, va conduce adesea la refuzul copilului de a mai merge, se va ajunge la o stare de angoasa si disconfort, la o retragere a sa si la lipsa unei relatii cu spatiul educational, colegii-parteneri de joaca, educatoarea, jucariile. Copilul ramane undeva la intrare, intre casa si gradinita. De aceea, o stare psihica optimista si increzatoare este recomandata pentru a usura perioada de tranzitie a copilului.
Comunicarea verbala si non verbala cu copilul, antrenarea in jocul acestuia, gesturile afectuoase, aprecierile pentru reusitele sale si indemnurile pentru actiuni noi constituie un aport important pentru dezvoltarea cognitiei copilului si a componentelor emotionale, motivationale, comunicationale si de adaptare la mediul inconjurator. Gradinita urmareste toate aceste obiective si le realizeaza intr-un mod cat mai apropiat de cerintele mediului in care copilul va activa ulterior (mediul scolar, universitar si profesional).
La Rio2 promovam adaptarea treptata a copiilor. Astfel, copilul va petrece la gradinita, in perioada de acomodare, atata timp cat este el confortabil, parintii fiind disponibili pentru a-l lua mai devreme, daca prescolarul transmite ca este suficient pentru ziua respectiva.